Cine suntem
Construim-modernizăm-renovăm … și asta din 2004. Societatea B&K Techniki a fost fondată în 2004 la Salonic, însă activitatea sa a depășit în scurt timp comunitatea locală și granițele naționale, activând cu mare success în Bulgaria și în România.
Dezvoltarea rapidă a companiei se vede şi din schimbarea rapidă a formei sale de-a lungul existenței, deoarece a luat fiinţă din afaceri individuale, s-a transformat într-un parteneriat general și apoi într-o societate pe acţiuni care este forma sa actuală. În 2008, compania s-a mutată în birourile sale proprietate pe strada Themistokli Sofouli, 32.
Astăzi, Societatea B&K Techniki numără multe proiecte, publice și private de toate tipurile (spații comerciale, spații industriale, reședințe etc.).
Ce facem noi
Societatea B&K Techniki susţine întreaga derulare a proiectului, în funcție de nevoile clienților. Compania este responsabilă de proiectarea, organizarea, prelucrarea, emiterea de autorizaţii, decorarea și echipamentul proiectului, precum și sprijinul continuu și informarea clienților noștri actuali şi potențiali.
Compania este titularul gradului de contractare MEEP, care oferă un Autorizaţie de Construcție pentru drumuri, clădiri, construcții hidraulice, electromecanice, industrial-energetice și o Autorizaţie de Construcție clasa A1 pentru proiecte portuare.